Fragmente din cartea scrisa de Harris L. Coulter si Barbara Loe Fisher
Traducere Bianca Tazlaoanu
Supervizare si corectura dr. Sorina Soescu
Povestea tusei convulsive si a vaccinului pertussis
Vindecat ieri de boala mea,
Am murit noaptea trecuta (din cauza) doctorului meu.
Matthew Prior
Povestea de început a tusei convulsive si a vaccinului pertussis arata cum s-au luptat doctorii sa gaseasca un leac, precum si o cale de a preveni o boala mortala care a omorât sute de mii de copii si adulti de-a lungul secolelor. În mod ironic, leacurile si vaccinul brut creat sa ajute sa stapâneasca tusea convulsiva au provocat partea lor de decese si vatamari, întrucât oamenii de stiinta înca nu au gasit un medicament care sa vindece tusea convulsiva sau un vaccin care sa nu aiba efecte secundare toxice.
Pertussis la început: Deces si remedii rele
Secole de-a rândul, parintii s-au luptat sa-si îngrijeasca copiii de ravagiile pertussis sau ale tusei convulsive, cum se numeste în America. Exact cât de mult a afectat omenirea aceasta boala nu se stie, dar prima descriere recunoscuta a ei pare a fi fost facuta de doctorul francez Guillaume Baillou pe timpul unei epidemii în Paris în 1578.
Plamânul este atât de iritat încât, în încercarile sale prin fiecare efort de a elimina cauza afectarii, el nu poate nici sa inspire, nici sa elimine aerul expirat. Persoana bolnava pare a se umfla, ca si cum este pe punctul de a se sufoca, îsi blocheaza respiratia, cu gura larg deschisa – apoi nu mai tuseste câteodatâ pentru o perioada de patru sau cinci ore, si din nou paroxismul tusei reapare…. rezistent la orice medicament. Tusea era foarte obositoare, deranja stomacul si cauza voma; sau leza vasele creierului, declansând hemoragii. Atacurile bolii s-au oprit pentru câteva zile, dar în iulie si august au reaparut, mai violente ca oricând si au afectat în primul rând copii.
Parisul si Roma au avut epidemii crunte de pertussis chiar din 1695. În Scandinavia, a fost o epidemie de cincisprezece ani la jumatatea secolului al optsprezecelea, care a luat 3000 de vieti în fiecare an. În Anglia între 1858 si 1865, au murit mai mult de 120.000 persoane.
Tusea convulsiva a fost ceva obisnuit atât de multe secole in tarile europene încât fiecare limba europeana a creat propriul sau nume popular pentru boala. Aceste nume erau derivate din cuvinte asociate cu copiii, întrucât tusea convulsiva întotdeauna a avut majoritatea victimelor sale din portiunea de populatie cea mai tânara si cea mai vulnerabila. În secolele trecute, era în special mortala în locuri precum spitalele aglomerate si orfelinatele, unde o boala infectioasa se putea raspândi repede.
Tusea severa, frecvent însotita de varsaturi, putea sa tina saptamâni sau luni si adesea îi împiedica pe copii sa manânce astfel încât ei deveneau vlaguiti si mureau. Altii faceau febra mare si convulsii, iar daca supravietuiau, ramâneau cu leziuni cerebrale permanente.
Tusea convulsiva pare sa fi atins vârful incidentei mortalitatii si morbiditatii în secolul al nouasprezecelea printre familiile înghesuite în apartamente din orasele aglomerate atât din Lumea Veche cât si din cea Noua, unde toaletele în fundul curtii, apa murdara de la fântânile publice si nutritia necorespunzatoare erau obisnuite. Fiecare iarna îsi lua tributul de boala si decese, urmatoarea povestire dintr-o publicatie medicala din 1887 din Zanesville, Ohio probabil fiind tipica:
„Cu sase saptamâni sau doua luni în urma, o jumatate dintre copiii din scolile publice tuseau, multi cu tuse de neconfundat…. De câteva ori am observat copii oprindu-se pe trotuar, lânga bordura, având o tuse spasmodica, eliminând un ghem de mucus si apoi mergând mai departe…. Unii copii foarte mici prezinta, cu rapiditate, pneumonie sau complicatii cerebrale, ori ambele, cu evolutie spre deces. Dar în majoritatea cazurilor ei îsi revin.“
Cei care nu au murit din cauza bolii, mor adesea din cauza complicatiilor secundare precum pneumonia, bronsita si otita medie (infectie severa a urechii mijlocii). Abraham Jacobi, un doctor de la jumatatea secolului al nouasprezecelea, a scris: ”Decesele numai din cauza tusei convulsive sunt inconsiderabile când sunt comparate cu mortalitatea data de complicatiile sale.’’
Doctorii nu au stiut cum sa tratateze sau sa se ocupe de boala. Metodele obisnuite folosite de majoritatea doctorilor înainte de secolul al douazecilea trebuie numai sa fi marit rata deceselor. Folosirea lipitorilor si incizia pentru a face sa sângereze pacientii era o terapie practicata pe larg pentru tusea convulsiva în secolul al saptesprezecelea si un doctor al acelei epoci, Thomas Sydenham, a descris tratamentul aplicat: “’ Copilului trebuia sa i se ia sânge si dupa acea sa i se dea purgative, dupa care treptat tusea disparea fara probleme, exceptând poate cazurile în care era nevoie sa îl lasi sa respire aerul curat de la tara.’’
Purgativele, cauzând diaree, erau facute din mercur si adesea administrate victimelor tusei convulsive. Se administrau si vomitive vegetale, întrucât se considerau ca „întrerup revenirea tusei convulsive (si) contribuie la expectorarea mucusului”. Alti doctori prescriau ulei de ricin, mosc, opiu si chinina în cantitati pe care pacientul le putea suporta în mod convenabil’’.
Multe plante erau folosite ca medicamente pentru tusea convulsiva.
Medicamentul popular cel mai obisnuit, pe care primii colonisti americani l-au învatat de la indieni, era facut din frunze sau coaja de castan fierte in apa sau vin.
daca mai esti inca interesat citeste tot articolul : Tot articolul
